Turnedo cu vin de Porto si legume

400 gr muschi de vita

6 ciuperci mari

2 fire de ceapa verde

unt

400-500 gr cartofi noi

9-10 rosii cherry

250 gr brocoli (congelat)

1 ciabatta cu masline

ulei de masline

sare

piper

vin de Porto

Cartofii se curata si se prajesc in 1 lingura de unt. Se scot pe o farfurie si se pastreaza calzi.

Ciupercile se spala si 4 dintre ele se taie in sferturi. Celelalte 2 ciuperci le-am pastrat pentru decor.  Ceapa verde, bine spalata se taie rondele micute si se caleste in putin unt, apoi se adauga si ciupercile taiate. Se lasa pe foc amestecand din cand in cand pana in momentul cand cipercile sunt facute si inca suculente. Se potrivesc cu sare si putin piper. Celelalte 2 ciuperci le-am taiat feliute subtiri pe care le-am inabusit in unt.

Rosiile si brocolii le-am pus intr-un vas ceramic, le-am presarat cu putin ulei si le-am introdus in cuptorul incins la 250 grade Celsius. Am lasat legumele in cuptor pana au fost facute rosiile, brocoli era deja fiert.

Intr-o tigaie se pun 1 lingura de unt si una de ulei si se incing bine. Se pun feliile de pulpa de vita (grosime aproximativ un deget) in untul incins si se prajesc cate 3-4 minute pe fiecare parte.

Timpul difera in functie de cat de patrunsa se doreste carnea. Pentru a verifica daca este facuta am crestat-o putin. La sfarsit am potivit-o cu sare si piper.

In timpul cat carnea se prajea am taiat o ciabatta cu masline pentu a obtine 2 felii aproximativ egale pe care le-am pus in tigaie cu putin unt. Le-am prajit usor pe ambele parti.

In tigaia in care s-a facut carnea am turnat aproximativ 30 ml vin de Porto. Am lasat pe foc sosul pana cand a scazut si a inceput sa se caramelizeze.

Pe fiecare felie de ciabatta am pus ciuperci calite.

Peste ciuperci am pus cate o bucata de carne.

Peste carne am adaugat ciupercile taiate feliute si apoi sosul de vin.

Am servit alaturi de cartofi, brocoli si rosii cherry coapte.